Monica Ciursas

„Am pornit cu greu pe acest drum, cu gândul că de la 90 kg nu mai este cale de întoarcere. Într-un an am ajuns la 69 kg cu ajutorul fetelor de la Edyspeedfitness. Am participat săptămânal la ședințe, plus am urmărit sfaturile nutriționale care m-au dus pe calea alimentației sănătoase și echilibrate, fără înfometare. Șediințele au fost personalizate în funcție de nevoile și posibilitățile mele fizice. Am avut parte de condiții excelente și fete empatice și implicate. Vă mulțumesc! Mulțumiri speciale antrenoarei mele: Andreea Bortoș!”

Dandu Gabriella

„Dacă m-ai întreba de ce aș alege “Edy Speed Fitness” cel mai probabil aș spune: e mai mult decât un antrenament.
Apreciez sinceritatea antrenoarelor că nu încearcă să “își vândă produsul” cu promisiuni mincinoase ci te pune față în față cu realitatea.
Faptul că m-au motivat și susținut să continui chiar când am simțit că nu mai pot, m-a ajutat să îmi schimb perspectiva.
Iar rezultatele vorbesc de la sine, -15 kg!”

Köteles Emese

Când am aflat că există o sală unde faci antrenamentul in 20 de minute si poți să duci si copilul cu tine am luat telefonul și in secunda respectivă am și cerut o programare. Nu regret nici pentru ziua de azi ☺️ a fost o decizie foarte bună. Energia și felul în care am fost motivată în timpul exercițiilor, sprijinul și ideile de rețete m-au ajutat să ajung de la 89 kg la 68 kg 😍 Sunt foarte recunoscătoare că sunteți în oraș și aduceți energie în viețile noastre” -20kg

Krippán Kinga

„Sunt foarte recunoscătoare, că am găsit această formă de antrenament datorită lui Szindy! Scopul a fost să mā scap de kilogramele acumulate în timpul sarcinii, dar datorită expertizei și sfaturilor antenoarelor am reusit și mai mult. O recomand tuturor celor care sunt dezamăgiți de încercările lor de slăbire!” -10kg

Cheregi Florentina

„Mulțumită lui Edy Speedfitness am reușit să ajung la obiectivul dorit ,Antrenoarele de la Edy Speedfitness sunt foarte drăguțe ,Totul este foarte bine întreținut și nu lipsește nimic ,recomand cu foarte mare încredere. Am reușit să slăbesc -28 de kilograme!”

Vasile

-23KG! 

Cum se vede și în poză Vasile sa întinerit(min. 10 ani)
Felicitari! Vasile a venit la antrenamente de 2 ori/săptămână și a respectat instrucțiuniile noastre alimentare. Rezultatele au venit foarte repede, ajungând la -23Kg în doar 6 luni!

Renáta Hegedűs

„Când am început să mă antrenez cu Szindy mi-a plăcut fiecare sedință. Este o antrenoare foarte bună, aș spune printre cele mai bune, intelege nevoile fiecăruia și știe cum să te motiveze! Recomand Edyspeed fitness pentru oricine cine are puțin timp și vrea antrenament eficient în doar 20 min. Am reușit să slăbesc 10 kg.”

Husar Alexandra și Teodora

„EMS a început inițial ca pe o experiență nouă și a devenit o obișnuință, nu credeam că o să ne placă atât de mult și să facă parte din programul nostru săptămânal. Ems este ocazia să scăpam de stresul cotidian și sî ne simțim eliberate de toate energiile negative. Fiecare ședință e distractivă și diferită. Faptul că putem face exerciții impreună e un plus și asta ne ambiționează mai mult să facem mișcare. Starea de bine care ne dă ems se datorează și personalului deosebit de plăcut și profesionist.”

Raluca M

„Recomand cu drag Edy speedfitness. Atmosferă la sală este extrem de plăcută, antrenorii foarte bine pregătiți, fac ca antrenamentele să fie solicitante chiar dacă durează 20 min. Combinate cu o alimentație sănătoasă sunt eficiente și duc la rezultate frumoase într-un timp relativ scurt.”

Jutas

„Szindy te ajută să îți impui obiective realistice. Pe care mai apoi, forțându-ți limitele fără milă, te va face să le realizezi. Însă doar așa se pot obține rezultate. Am reușit să slăbesc -8kg.

Speed fitness este un mod de antrenare foarte intens, trebuie să fi pregătit pentru asta: într-un timp de antrenare super-comprimat vei avea o doza de antrenament care îți va fi de ajuns pentru două zile.

Studioul de fitness e operativ și flexibil. Felicitări!”

Debreczeni Brigitta

„Speedfitness înseamnă pentru mine perseverentă, forță, schimbare. Să faci ceva astăzi pentru corpul tău, ceva pentru care acesta îti va fi recunoscător în viitor🫶” -15KG

Hubner János

„Exercițile fizice și implicit EDY speedfitness, prin antrenoarele minunate m-au ajutat să rămân fit ,să tind către o viață tot mai sănătoasă și să am o gândire pozitivă !Nu e ușor dar cele 20 de minute de antrenament( de două ori pe săptămână) într-adevăr fac minuni!!!”

Martin Zeno

„It helped me by getting all my muscle to fire so I could perform at my max ability. It was hard but definitely worth it. I would recommend doing the workout.”- Sportiv de performanță- CSM Oradea Baschet

Andrei Mandache

„Perioada petrecută la EdySpeedFitness a fost una superbă, plină de antrenamente intense și de o calitate superioară. A fost o mare plăcere să lucrez aceste sesiuni, coordonate de Szindy. Personalitatea ei pozitivă și energia bună de care a dat dovadă, a facut totul să fie mult mai fun și ușor. Merită incercat 100%.”- Sportiv de performanță- CSM Oradea Baschet

Timea Barabás

„Mie foarte mult îmi place edyspeed fitnessul, atmosfera, antrenoarele, și bine înteles timpul economisit și nu în ultimul rând rezultatele spectaculoase 😍 nu există să nu ai timp pentru asta 🥰 .”

Boiț Adriana

„Tot ce pot să spun,e că astept cu nerăbdare antrenamentul de la Edy Speedfiness, mă simt bine, am avut rezultate foarte bune. Colectivul este profesionist, frumos și cu bun simț. Recomand ,cu drag.”

Gáll Imola

„În urmă cu 5 ani am suferit un accident sportiv in urma căreia nu am putut să fac doar mișcările necesare zilnice, și alea sub o durere cruntă. În această perioadă nu am fost atentă deloc la alimentație, asadar sedentarismul combinat cu o alimentație nesănătoasă m-a “ajutat” să acumulez 8-9 kilograme în plus. Din fericire în perioada de recuperare m-am întâlnit cu Szindy pe o pistă de alergare și ea mi-a propus să încerc antrenamentele la Edy SpeedFitness pentru o recuperare mai rapidă și nu în ultimul rând ca să scap de kilogramele în plus. Cu ajutorul ei mă măndresc de -11 kg! Dacă vreți o experiență plăcută la antrenamente într-un anturaj prietenos și rezulatete bune vă recomand echipa Edy Speedfitness!❤️

Laura Kürti

„Printre multe altele, mi-e tare dor de Oradea, fiindcă Szindy este atât de dedicată sportului, încât rar găsești printre antrenori.
Mi-a făcut mare plăcere sportul cu ea, mai puțin a doua zi, când nu te puteai mișca din cauza febrei musculare🤪.
Szindy este o persoană veselă, motivantă și sunt convinsă că alături de ea poți slăbi foarte mult! Am reuşit să slăbesc -12 kg.”

Barbara Szabó

„Pentru o mamică ocupată, este cea mai bună opțiune de antrenament. Cu antrenori foarte pregătiți, care te sfătuiesc și te sprijinesc în atingerea obiectivului. O echipă super tare! Am obținut ceea ce am dorit mult mai repede decăt am crezut. Recomand! Am reuşit să slăbesc -10 kg.”

Lașcu Claudia Corina

Țin minte la primul antrenament mi-a zis Corina ca ea e mulțumită si dacă slăbește 2-3 kg doar să se miște puțin în jos cântarul. 

Speedfitness și alimentație sănătoasă = rezultate meritate după efort

Hermann Judit

„În urmă cu 7 ani am cântărit 110 kilograme, după mulți ani petrecuți în statele unite și nașterea a 3 copii. Eram într-un hal de sănătate ce nu-mi plăcea absolut deloc, să nu vorbim de depresia în care am fost. Problema cea mare era că nu eram în stare să mă mișc, mă durea tot corpul și dacă doar mă ridicam din scaun. În această perioadă sportul nu-mi era o opțiune, deci am optat pentru o dietă interesantă, regenor, cu care în 4 luni am reușit să dau jos 27 de kilograme și am scăpat și de depresie. Mi-am recăpătat viața, dar după un timp simțeam că mai vreau să îmbunătățesc aspectul meu fizic. Tot firma biocom a scos pe piață un nou produs, slim40, care cere și mișcare, sport pe lângă dieta necesară – deci căutam ceva sport care să fie pe placul meu, să nu țină mult, că timpul mi-e foarte important și să am chef să o practic.

O prietenă mi-a recomandat speed fitness, astfel am ajuns la Szindy. Nu știam dacă mă voi putea ține de sport, să fiu sinceră, nu am fost persoana căreia lipsea mișcarea. Dar am început 🙂 Împreună cu cura slim40 funcționa perfect, în total am mai dat jos ultimele kilograme și ceea ce îmi place extrem de mult, să speedul mi-a corigat postura. De cam un an am ajuns la silueta dorită, adică oscilez între 62-64 kg, depinde de perioadă de an și alimentația zilnică. Nu mai vreau să dau jos kilograme, pentru mine e perfect cum arăt acum, și mă simt mult mai bine decât cum m-am simțit când aveam 20 de ani 🙂 Însă la speed mă duc regulat și acum. Silueta realizată trebuie întreținută și-i mult mai ușor să-l întreții decât s-o refaci. Mai sunt perioade când suntem pe drumuri cu familia și nu reușesc să ajung, dar în aceste perioade simt că-mi lipsește. Vă recomand din suflet să încercați. Mai ales pentru cei care au nevoie de timpul lor, este o posibilitate perfectă. 45 minute total – și vezi, și simți diferența.”

Nagy Miheler Monika

„Sunt o mamică cu 2 copii activi, pe lângă un job de 8 ore, orele suplimentare a copiilor și ocupațiile casnice obișnuite pentru mine această formă de antrenamente sunt cel mai potrivite, în 20 de minute fac un antrenament întreg, am redescoperit mușchi pe care deja de mult credeam pierdute. Nu mă mai doare spatele, fetele au foarte mare grijă să facem exercițiile căt mai corecte, mi sa crescut rezistența, pielea mea a devenit mult mai tonifiată și nu mai am celulită. Recomand cu drag echipa de la Edy SpeedFitness aici am găsite cele mai profesioniste antrenoare, pentru care nu esti numai un client, pentru ei tu ești o prietenă pe care ajută cu drag și suflet.”

Parászka Renáta Dénes

„Îmi plac enorm de mult antrenamentele EMS. Te vor astepta antrenorii foarte bine pregătiți profesional, care vor personaliza ședințele după nevoile tale. Am invățat foarte mult de la ele. Te asteptăm și pe tine la Edyspeedfitness.” -7 kg

Vura Gizella

„Recomand EdySpeedfitness pentru cei care duc o viață sedentară. Vârsta nu este o scuză! Am început antrenamentele cu Szindy cu 4-5 ani în urmă(acum este 2024). Este o antrenoare extraordinară! Antrenamentele  sunt eficiente, de calitate și personalizate în funcție de nevoile fiecăruia. Nu te poți plictisi, ședințe sunt diferite.  Suntem ca într-o familie!  Abia aștept ziua când trebuie să mă duc la antrenament, mișcarea îți creează o stare de bine atât fizic cât și psihic.Toți antrenorii sunt foarte buni profesioniști! Pe lângă mișcare Szindy ne învață cum să ducem un stil de  viață sănătos cu o alimentație adecvată obiectivului nostru. Primim sfaturi legate de nutriție, chiar și cu rețete culinare!”

Pantea Alina

„Am gasit varianta perfecta de sport. Inainte eram slaba si “pufoasa”. Datorita speedfitness-ului sunt mult mai tonifiata. Nu imi place sportul, dar imi plac rezultatele….si imi plac antrenoarele care trag de mine si cand nu mai pot. 😁Va multumesc “killer-itelor. ”

Seres Linda

„Eu am zile extrem de aglomerate si sincer nici nu simt placere in extenuarea de dupa antrenamentul clasic de minim 1 ora, care cu tot cu trafic si duş, inseamna 1.5 ore. Cei 6 ani(acum 2023) de constanta au fost un pariu pe care l-am pierdut cu antrenoarea mea. Am crezut ca nu voi continua dupa prima luna de abonament, pe care am crezut-o singura in care voi merge. Dar rezultatele vizibile care au adus si feedback verbalizat din exterior, tonusul muscular atat de necesar, timpul eficientizat la maxim, au contribuit la ceea ce azi e parte din viata si rutina mea. Sunt mandra de rezultate si de faptul ca pentru prima oara in viata, am avut constanta in antrenamente.
Multumesc, Edy Speed Fitness!”

Hubner Anita

„Am început să mă antrenez de 2 ori pe săptămână, iar după aproape 1 lună am văzut rezultate care m-au făcut să îmi doresc mai mult, așa că am mers și la un antrenament cardio (am început să vin de 3 ori/ săptămână), care a fost foarte greu, dar am obținut un mare succes. Întotdeauna am așteptat cu nerăbdare următoarul antrenament și să ma întălnesc cu fetele (anternoarele), care au fost toți foarte prietenoși cu mine. Nu pot decât să o recomand tuturor. Oricine vrea să slăbească sau să-și schimbe stilul de viață ar trebui să încerce cu siguranță.” – 20 Kg (în poză se văd primele kilograme date jos)

Primul Antrenament

GRATUIT

Dacă nu ai fost încă la salonul nostru Edyspeedfitness, te așteptăm la un antrenament gratuit de 15 minute! Îți garantăm că vei pleca cu o experiență de neuitat!