You are currently viewing Importanța “stretching”- ului?

Importanța “stretching”- ului?

În limba română, acest cuvânt englezesc se traduce prin “întindere”. Stretchingul trebuie efectuat mereu după ce corpul este încălzit corespunzător, niciodată nu se execută mișcări de stretching la începutul antrenamentului. În timpul efectuării stretchingului mențineți punctul de întindere în tensiune, dar nu atât de mult încât să simțiți durere.

Ce tipuri de exerciții de stretching există?

Se împart în patru categorii:

  1. Stretching activ, în care tragi de un membru pentru a întinde muşchiul respectiv.
  2. Stretching pasiv, în care laşi forţa gravitaţională să tragă de membru şi să întindă muşchiul (de exemplu: atârnatul de bară).
  3. Stretching dinamic, prin mișcări circulare și repetate, (de exemplu: rotirea brațelor sau atingerea piciorului cu brațul opus).
  4. Stretching asistat, în care un coleg sau antrenor te ajută să intri în poziție și aplică forță pe anumite membre pentru a întinde mușchii.

Beneficiile stretching-ului:

  • Reduce tensiunea musculară și relaxează corpul-grăbește procesul de refacere a mușchilor, pregătindu-i astfel mai repede de un nou antrenament
  • Reduce apariția crampelor musculare
  • Ajută coordonarea prin permiterea mișcărilor mai ușoare și mai libere- crește mobilitate și flexibilitatea
  • Contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a corpului
  • Stabilește echilibrul între activitatea neuropsihică și cea motorie
  • Îmbunătățește postura generală a corpului
  • Ajută la eliminarea toxinelor și la bună funcționare a metabolismului muscular (acidul lactic din mușchi)

Este important să faceți stretching după fiecare activitate fizică, mai ales pe grupele musculare lucrate în antrenamentul respectiv!